“Ahoe!” Mi-am botezat mintea Troia si acum strig:

De ceva vreme caut singura niste raspunsuri. (Cred ca stiti si voi noptile alea cu ganduri multe, cu nervi si cu intrebari, care pe moment ni se par pertinente.) Inca nu le-am gasit si tare vreau sa nu le mai caut deloc.

Imi dau seama ca degeaba ne umplem mintea si ne chinuim asa. Intr-o zi, in ultima zi, de fapt, n-o sa mai conteze, iar raspunsurile astea (daca ajungi sa le gasesti) n-o sa ne mai ajute cu nimic.

Dar uite ce m-a ajutat pe mine acum, pe moment:

? M-am dus duminica intr-un loc care mi-e terapie. Am vizitat Giulestiul atat de trista si jur ca am iesit alt om de acolo. Am fost la meci la Rapid – Clinceni.

? M-am vazut cu prieteni dragi, am cantat impreuna, am facut glume pe care le mai facuseram de zeci de ori, dar la care am ras si acum cu atata pofta de parca le auzisem pentru prima oara.

? Am auzit din nou: „Da, v-astept la Teatrul Giulesti, pe scari.” / „Ne vedem la teatru, da?” „Mai avem timp de bere?” Cuvintele astea care tin loc de „Hai, salut!”

? Mi-am impaturit bine biletul ca sa-l pun in cutia cu amintiri. Ca sa transmit pasiunea, s-o dau leapsa mai departe, asa cum am primit-o si eu.

? Ne-am filmat si i-am trimis clipul prietenului plecat cu jobul in strainatate. Ca doar stim ca „Rapid nu-i niciunde stingher!”

? M-am imprietenit cu o bunica venita cu nepoata ei. O tinea pe fetita pe umeri si cantau amandoua. Imi venea sa le strang in brate 90 de min plus prelungiri.

? Am modificat traditia partial. Nu am mai baut berea inainte de meci, ca nu am avut timp. Am baut-o dupa, dar se poate pune ca berea de dinainte de Liga 1. Asta daca nu mai intervin un miliard de comisii si amenzi & depunctari.

? Si, cel mai important. AM UITAT toate intrebarile mele chinuitoare cat am fost acolo. A fost ca o oprire la boxe in goana dupa raspunsuri. M-am simtit atat de prezenta pentru mine. Faceam ce-mi place mie si nu-mi mai puneam intrebari. (Dar de ce?; dar cum?; dar poate daca?) Ce bine se simte fericirea cu capul gol in soare. Gol de orice.

? Am cantat imnul gandindu-ma la bunicul meu. De Sf Constantin ar fi fost ziua lui de nume. De fiecare data cand se scandeaza „Un strigat din Vechea Troie/Ahoe/Pentru faima lui Dan Coe/Ahoe”, eu pentru el strig. Asa recuperez din vorbele nespuse vreodata.

Poate va intrebati de ce imi scriu framantarile aici si nu mai bine vorbesc despre meci si spun ceva amuzant de pe stadion.

1. S-a terminat 3-1 pentru Rapidu’ si ne intoarcem in A. Sper! Sper sa vina jucatori noi, sper intr o minune, ca nu mai vreau in B prea curand. Duminica m-am bronzat ca tractorista de la soarele ala din amiaza mare. Vreau meciuri pe nocturna.
2. Nu va mai intrebati si voi atatea… Ce atatea intrebari? Mergeti mai bine si vizitati-va „locul terapie”. Sau cautati-l, daca nu l-ati gasit.

24 de ore pe zi sunt prea putine ca sa le infectam cu ganduri care ne supara. Treceti peste ele, uitati-le, ele sunt ca niste autogoluri. Ne lovim singuri cu ele, cum si-a dat Borcea cu mingea-n gura. Si uite asa pierdem momente de fericire pe mana noastra.

? Recapitulez. Cand vrei sa iti linistesti mintea si sufletul, du-te intr-un „loc terapie”. Al meu e Giulestiul. Si dupa ce pleci de acolo, apuca-te de chestii care sa te faca sa te simti viu! Si pune intrebarile la punct. Fii viu, iti zic, e cel mai frumos! Si sper sa te tina ceva starea, nu doar cateva zile. Ah, de-ar juca Rapidul macar o data la 3 zile.

Evident ca dupa ce am scris cele de mai sus, m-am intrebat: Oare nu e prea patetic ce-am scris? Dar dupa o zi ca cea de duminica, mi-am dat seama ca daca faci un lucru pentru sufletul tau si simti cum il vindeci, nu trebuie sa-l strici cu intrebari.

Eu pentru sufletul meu scriu cu ruj pe bara. Pentru prieteni si sufletele lor misto. Pentru ai mei, ca stiu ca li se umplu ochii de lacrimi cand citesc. Si pentru tataie, ca poate s-a inventat Facebook-ul si in Rai.

P.S.: Evident ca e doar o zi buna si intrebarile vor reveni pe contraatac. Dar o sa-mi adun toate momentele astea care conteaza cu adevarat si de care am zis mai sus, le asez intr-un autobuz, si autobuzul il bag in poarta.

P.S. 2: Si evident ca voi avea mereu Giulestiul – locul terapie – care sa ma aduca inapoi la mine.

„Un strigat din vechea Troie,
Ahoe!”

* Articolul asta este un strigat pentru tataie Constantin