Interviu | Primul meci în România. Când tatăl stelist te duce în Giulești
Andrada face bine fotbalului

Sau cum schimbi jocul fără să atingi mingea.
UEFA Under 19 Championship 2025 vine în România între 13 și 26 iunie, iar în spatele evenimentului stă o echipă întreagă de oameni dedicați, energici și entuziaști. Printre ei, Andrada Puiu, managerul programului de voluntariat, care ne-a povestit cum arată această experiență și de ce merită să te înscrii.
Cine este Andrada și ce ne așteaptă în vara lui 2025
Andrada, hai să facem cunoștință? Îmi zici un pic despre tine?
Salutare, Andreea! Bucuroasă că am oportunitatea de a povesti cu tine. Sunt Andrada, 27 de ani, pasionată de voluntariat, leadership și fotbal. Pasiuni datorită cărora m-am alăturat echipei Federației Române de Fotbal, în urmă cu aproape 4 ani. De atunci, am rolul de Manager de voluntari în cadrul TEAM behind the TEAM, programul de voluntariat al FRF.
De ce va fi specială vara lui 2025?
Simplu, pentru că între 13 și 26 iunie ne vedem la Campionatul European de Fotbal Under-19 pe 4 stadioane din România, respectiv pe:
· Stadionul ,,Arcul de Triumf” (București)
· Stadionul ,,Anghel Iordănescu” (Voluntari)
· Stadionul ,,Ilie Oană” (Ploiești)
· Stadionul Superbet Arena Giulești (București)
Aici, vom avea din nou oportunitatea de a fi țară gazdă a unui turneu final, după EURO2020 și Campionatul European de Fotbal Under-21 din 2023. Dar și de a avea șansa de a implementa un program de voluntariat demn de standardele și cerințele unui eveniment UEFA.
Ce rol ai tu și cum vei coordona și gestiona programul de voluntariat pentru acest turneu?
Rolul meu este de Volunteer Manager – UEFA Under-19 Championship Romania 2025. Povesteam mai devreme de leadership, așa că nu sunt singură în această poveste, ci alături de încă 4 persoane: Elena Cioboată, Francesca Doboș, Rareș Pancu și Gabriel Costea, cei care vor avea rolul de Venue Volunteer Manager pe fiecare dintre cele 4 stadioane.
Eu am început activitatea din noiembrie 2024 (cu 8 luni înainte de turneu), iar de aproape 2 luni lucrez zi de zi alături de echipa mea (Volunteer Management Team) pe toate direcțiile de acțiune implicate și în vederea atingerii tuturor obiectivelor strategice setate. Avem un document – Volunteer Concept, aprobat ulterior de UEFA, în care am descris fiecare etapă pe care o vom realiza, dar și toate acțiunile implicate în cele 3 etape: înainte – în timpul – după turneu. Totul implică foarte multă muncă și timp investit, dar știm cu toții că satisfacția de la final ne va determina să afirmăm: ,,A meritat!”.
„Împreună scriem povestea unui turneu memorabil” – ce stă în spatele acestui motto?
Ne-am dorit să subliniem 3 cuvinte cheie: ,,ÎMPREUNĂ”, ,,POVESTEA”, ,,MEMORABIL”.
Așa că ne vom baza pe puterea echipei de voluntari, cea care doar împreună cu fiecare voluntar implicat va putea scrie povestea (ne plac tuturor poveștile, nu?!) unui turneu memorabil, exact așa va fi întreaga experiență, demnă de povestit și de păstrat în minte și suflet. Cu acest gând, găsim motto-ul de mai sus în toate materialele de promovare postate în mediul online.
Voluntariatul în culise: cu oameni și pentru oameni
Ce va trăi un voluntar la campionatul din vară?
Un cumul de sentimente și experiențe, respectiv: va face parte dintr-o echipă cu valori și pasiuni comune, dar nu numai; va avea mândria de a contribui la succesul unora dintre cele 15 meciuri ale turneului final; va fi alături de colegi entuziasmați, implicați și curioși. Va avea satisfacția de a fi în ,,spatele scenei” în cadrul unui eveniment UEFA foarte atractiv. Sunt sigură că se va bucura mult, va râde și mai mult.
Cum a fost pentru tine prima experiență de voluntariat în fotbal?
Prima experiență a fost la EURO2020, momentul în care am trăit cu adevărat anvergura, bucuria și frumusețea fenomenului fotbalistic. Zi de zi, timp de 2 luni, am fost prezentă la Arena Națională și am profitat la maximum de rolul pe care l-am avut, respectiv ACE Volunteer. Rolul meu îmi oferea oportunitatea de a înlocui orice alt rol de voluntar din cadrul turneului în caz că cineva lipsea sau era nevoie de ajutor în plus. Astfel, în aceste luni am putut ajuta în majoritatea rolurilor și înțelege fiecare arie de activitate care contribuie la succesul unui turneu final european.
Andrada, de ce iubești fotbalul. Și care a fost momentul în care ți-a fost clar că îl iubești?
Nu degeaba se spune că este sportul rege și cel mai iubit sport din lume, nu?
Cred că este o relație de iubire reciprocă, sunt aici pentru că el mi-a oferit încă de la început atât de multe emoții, experiențe de neuitat și chiar primul meu job, aici în FRF. Iar în ultimii 4 ani, îmi aduc aportul în dezvoltarea fenomenului fotbalistic din România, din dorința de a-l răsplăti pentru aceste momente frumoase pe care le-am trăit, le trăiesc și pe care le voi trăi cu siguranță în continuare.
Când mi-a fost clar că-i port acest sentiment?
Când am realizat că are atâtea elemente de leadership, domeniu pe care l-am studiat și aplicat foarte mult în ultimii 12 ani.
Mi-a dat exemplu de jucători și antrenori care îmbracă ,,pelerina de lider”, de situații cheie în care liderul a fost urmat într-o decizie tactică în teren, de cum adevărații lideri gestionează momente de presiune (fotbalul vine la pachet cu o groază de presiune) sau cum principiile sănătoase de leadership pot conduce o echipă sau o organizație/club către succes.
Fotbalul mă învață și mă determină să studiez astfel de subiecte zi de zi. Deci cum să nu-l iubești?
Care e cea mai cunoscută persoană din fotbal pe care ai întâlnit-o prin intermediul acestor programe de voluntariat?
Hmm… dacă mă reîntorc în timp, ajung în noiembrie 2019, când a fost organizat Final Draw pentru EURO2020 la București. Rolul meu de voluntar se desfășura la Aeroportul Otopeni și consta în întâmpinarea oficialităților și VIP-urilor care urmau să participe la Final Draw. Așa am ajuns să fiu cea care l-a întâmpinat pe Fernando Santos, antrenorul Naționalei Portugaliei de la acel moment, să-i spun un prietenos ”Welcome to Bucharest” și să schimb câteva replici cu el. A fost o combinație de mândrie și entuziasm pentru că antrenorul pe care-l vedeam doar la TV, era atunci la mai puțin de 1 metru distanță de mine. Iar dacă nu era de ajuns, seara, la câteva ore, îl întâmpinam și pe Iker Casillas. Cum să nu te bucuri de așa contexte?!

Înscrierea în echipă, pentru oricine cu suflet și curaj
De ce să aplice un om la programul de voluntariat pentru UEFA Under 19 Championship?
Pentru a fi parte dintr-o poveste despre fotbal, voluntariat și amintiri de neuitat! Pentru a contribui activ la un eveniment UEFA organizat în România! Pentru unul dintre rolurile prin care va ajuta la organizarea și desfășurarea exemplară a turneului final! Pentru a se dezvolta personal și profesional, de a avea contexte de networking cu o mulțime de oameni diferiți și de a-și face noi prieteni cu pasiuni și valori comune.
Cum arată o zi obișnuită pentru un voluntar la un astfel de turneu?
Pentru turneul final #U19EURO, ne vom da întâlnire doar în Match Day. În funcție de ora la care este programat meciul, ne vom începe tura pe stadion la prânz sau după-amiaza și o vom termina la câteva ore după fluierul final, dar variază în funcție de rol.
Odată ajunși la stadion, voluntarii vor fi implicați în discuții organizatorice cu Venue Volunteer Manager și cu managerul LOS/UEFA de pe rolul lor. Avem și timp de a mânca împreună, dar și pentru activități distractive, cu siguranță board games sau alte activități de recreere nu vor lipsi din Centrele de voluntariat de pe fiecare stadion. După rolul propriu-zis în care toată lumea își îndeplinește sarcinile conform Fișei rolului, vom avea ședințe de feedback pentru a analiza ce a mers bine și ce putem îmbunătăți în următoarele zile. Apoi vom putea viziona împreună meciul, vom continua activitățile recreative, adică îmbinăm utilul cu plăcutul.
Ce competențe îți poți dezvolta prin acest program?
Îți poți dezvolta competențe soft, precum: comunicarea interpersonală, gestionarea situațiilor de criză, munca în echipă, lucrul sub presiune, gestionarea resurselor materiale și coordonarea altor grupuri de persoane. Dar și competențe hard, precum cunoștințe tehnice specifice rolurilor de voluntar (în domeniile de Hospitality, Doping, Ticketing, Accreditation sau Volunteer Management). Aici poți deprinde o serie de competențe pe care le poți aplica imediat în cadrul turneului, dar și în cadrul altor contexte din care faci/vei face parte.

Există vreo poveste inspirațională din trecutul acestor programe? Cineva care a început ca voluntar și acum face parte din lumea fotbalului?
Cred că cel mai bun exemplu este chiar experiența personală pe care am avut-o. Am început ca voluntar la EURO2020, iar datorită implicării și perseverenței mele am primit oferta de a mă alătura Federației Române de Fotbal. Din rolul de voluntar la rolul de Manager de voluntari, unde în prezent coordonez peste 120 de voluntari la un meci de acasă al Echipei Naționale de Fotbal a României.
Nu doar eu am o poveste inspirațională, ci și alți colegi din FRF pe care programele de voluntariat i-au recomandat să se alăture echipei federației; sau alți voluntari din TEAM behind the TEAM care sunt voluntari și la echipele de club favorite din SuperLiga României. Se pare că voluntariatul poate fi o rampă bună de lansare, să te aducă în contextul sau organizația potrivită ție.
Ce le-ai spune celor care poate ar vrea să se înscrie, dar au emoții că nu se vor descurca?
Ce le-aș spune tuturor potențialilor voluntari care au aplicat sau încă mai stau pe gânduri: O să fie o experiență de neuitat”. O experiență demnă de păstrat în inimă și de povestit cu mândrie peste ani și ani. O să-ți faci noi prieteni, o să-ți (re)confirmi competențele, o să te bucuri de fotbal alături de viitoarele generații de jucători din fotbalul mare! Ce să-ți dorești mai mult de atât?! Să nu uităm de faptul că o să fii parte dintr-o echipă cu pasiuni și valori comune, o să participi la traininguri specifice pentru rolul ales, feedback constructiv într-un mediu sigur și… am auzit că și uniforma de voluntar o să fie super cool! Nu-i loc de emoții, trebuie să profite de această experiență!
De încheiere, care este mesajul tău pentru echipa de voluntari de la U19EURO?
Experiența de la #U19EURO este unică! Profitați la maxim, de fiecare zi de meci, de fiecare oră petrecută la stadion, de fiecare minut alături de colegii de rol și de fiecare secundă din această poveste scrisă cu ocazia unui turneu memorabil!
E rândul tău să intri în joc!
U19 Euro 2025 are nevoie de tine. Dacă ai 18 ani (până în februarie), iubești fotbalul, voluntariatul și vrei să faci parte dintr-un eveniment european organizat în România, acum e momentul!
Completează formularul de înscriere aici: https://shorturl.at/SEOS2
Află mai multe despre program pe: voluntar.frf.ro
Intră în TEAM behind the TEAM și trăiește o vară pe care n-o vei uita niciodată!