Astra-Roma. Am fost la 2 metri de Totti și câteva secunde de un selfie cu el

Aseara am fost la Astra-Roma. Am mers pentru baietii de la Astra, asa cum am fost si cu Austria Viena si cu Plzen. Si, pentru ca am doi prieteni minunati, am ajuns si cu acreditari de presa la zona de langa vestiare, unde se iau interviurile de dupa meci. Scopul? Evident, sa facem poza cu Totti.

Si am așteptat ceva. Timp in care am ras, am exersat pozitii de facut selfie, mi-am aruncat guma de mestecat din gura, ca nu cumva sa-mi iasa in poza. Ne-am postat fix in usa care despartea sala de interviuri de culoarul care ducea spre iesire. Eram pregatiti.

Si apare Totti. Se opreste, ca sa ii ia Ramona Badescu interviu. Apar inca vreo 4-5 oameni, care sigur nu aveau acreditari, pregatiti sa il atace pe Totti. El termina interviul si se apropie de noi. Noi aproape ca blocaseram usa, eram ca niste lei care isi pandeau prada. Si se apropia, si se apropia, si… il aud pe frati-miu: „Uite-l pe Nico”. Moment in care m-am intors cu spatele la Totti si m-am dus catre Nico. Si eu, si frati-miu. Si nu era prima oara cand il vedeam pe Nico si vorbeam cu el, dar pur si simplu ala a fost instinctul. Am stat de vorba, i-am facut poza cu frati-miu. De fapt, ce mint eu… eram atat de emotionata, de 10 ori mai rau ca acum cateva luni cand am facut un interviu cu el, eram atat de emotionata ca la finalul conversatiei l-am intrebat pe frati-miu: „Vrei o poza cu Nico?” In capul meu cred ca ramasesera 2 neuroni in viata si aia faceau misto de mine.

Apoi, brusc, mi-am amintit de Totti. Totti era deja destul de departe de mine. Iar ceva in mine ezita…sa ma mai duc pana acolo, sa alerg ca disperata, sa… si l-am vazut pe Sapunaru. Moment in care ezitarea mea a luat final. Indreptandu-ma spre el, am trecut pe langa Spalletti. Si i-am aruncat o privire de „te recunosc, dar am treaba”. Apoi bam! Mood-ul „penibila-sefa-partea2”! Am bagat acel „Heeeey!” de fata de liceu, i l-am prezentat pe frati-miu, am vorbit un pic, i-am facut poza lui frati-miu cu el. ” El e fratele meu, pentru care ti-am cerut autograf mai demult”. Cristi a raspuns: „Bravo!” Cel mai bun raspuns posibil. Probabil continuarea in capul lui a fost: „Bravo, Cristi! Atunci ai scapat ieftin, doar cu un autograf. Ia sa te vad acum.” Eram cu zambetul pana la urechi, vorbele ieseau fara sa fie gandite inainte. Ma simteam asa fericita intr-un mod atat de sincer, ca imi venea sa cant imnul Rapidului.
Sapun isi vede de drum, iar eu imi amintesc iar…Totti. Totti era deja in autocar, mai mult ca sigur.

Concluziile serii:

• Astra se califica, alaturi de Roma, in primavara europeana.
• Cat despre mine… N-o sa mi ascund niciodata bucuria asta uneori nebuna. Nimic nu o poate intrece. Chit ca ai 20, 25, 35, 45 de ani. Chit ca unii poate se uita stramb la tine. Conteaza ce se intampla atunci in suflet.
• Nici eu, nici frati-miu n-am facut poza cu Totti. ?
• Mai mult de atat, am fost atat de fericita ca i-am revazut pe Nico si Sapun, incat din prea mult entuziasm, am uitat sa le zic sa facem o poza.
• Astept sa vad cu cine pica Astra. Ca sa stiu ce fotbalist astept, ca sa nu fac poza cu el.

Asta-i poza mea cu Totti. Voi nu vedeti nimic, dar sub vopseaua alba, e ascuns mult visiniu. Si din cand in cand, il scot la iveala.