Ce am văzut în etapa 3 de Premier League

Liverpool – Arsenal 3-1

“Ce să scriu? Ce să scriu despre meciul ăsta?” Întrebam cu umerii ridicați, sperând că vine soluția de pe undeva.

”Scrie ce simți.”

Ce simt? Khdosjelgjioeșgjmldfmvdșl. Asta simt.

Era 4-1 la pauză. “Plecăm acasă”. Și am plecat.

“Stați, mă, până la final.” Dar supărarea și oftica erau prea mari. Și cântecele lor se auzeau prea bine.

Era decembrie 2018, dar dau degeaba date, că știe toată lumea ce s-a întâmplat atunci. Liverpool, cu Firmino capul răutăților, au intrat pe furiș în casele tunarilor și le-au lăsat ceva sub brad. Știu la ce vă gândiți și aveți dreptate. Mirosul de cozonaci n-a mai fost la fel, dar am trecut peste, că așa e în fotbal.

Sâmbătă am ajuns pe Lipscani fix când Joel Matip se înălța în careul lui Arsenal și înscria de 1-0. Și am aflat imediat că Auba și Pepe au ratat niște șanse imense. Arsenal l-a surprins pe Klopp cu așezarea în teren și cu atâta libertate pentru ei pe benzi. 24 de centrări au avut Robertson și Alexander-Arnold în prima repriză. Fără niciun rezultat, pentru că nu aveau om în fața să sară la cap. Teoria lui Unai a fost bună, dar ceva i-a scăpat printre degete. Păi dacă are Liverpool corner și vin Matip sau Van Dijk și înfig mingea în poartă? Păi cam așa s-a întâmplat, cu mențiunea că a fost fault în atac la Guendouzi. Dar să lăsăm asta.

Pe Arsenal au pândit-o la colț amintirile și fricile de la 5-1 și s-au văzut ignorate, odată ce băieții lui Unai luptau ca să uite Crăciunul de anul trecut. Pândită la colț și până la urmă omorâtă de un corner.

Și-apoi a scos băiatul Salah două goluri din pălăria de magician. Odată pentru că Luiz a vrut să verifice cât de rezistent e materialul tricoului de la Liverpool, că el a purtat doar Nike la Chelsea și acum Adidas și n-a avut niciodată New Balance. Și a doua oară pentru că a ratat intercepția și a jurat că împrumută o bentiță data viitoare din trusa de farduri a lui Bellerin. În poză Salah nu duce mâna la gură pentru că i-ar mirosi, cum credeam eu până acum ceva vreme când vedeam fotbaliști vorbind așa, ci pentru că încă nu îi venea să creadă că Luiz e la Arsenal.

Lucas Torreira și-a consolat suporterii care își amintesc din ce în ce mai greu că în 89 Arsenal a câștigat titlul la Liverpool acasă, în ultima etapă. Dar nu e nimic de făcut, decât de așteptat și de recunoscut că Liverpool e mai bună.

Era 3-1 la final. Și nu a mai plecat nimeni acasă înainte de fluierul arbitrului. Pentru că ne-am fi supărat degeaba. O să vină și vremea lui Arsenal. Până atunci, putem să batem săptămâna asta pe Spurs.

Că dacă nu… Khdosjelgjioeșgjmldfmvdșl.

Manchester United – Crystal Palace 1-2

Diavolii roșii și-au încălzit cazanele cu smoală și se pregăteau să-i frigă la proțap pe băieții lui Roy Hodgson.

Șiiii….naiba i-a pus să creadă că o să câștige meciul ăsta, deși Palace nu îi bătuse niciodată în viața lor. Ce de reținut din meciul ăsta:

• Că Rashford a ratat penalty, dar i-a fost rușine să-și dea jos tricoul de pe el și să arate mesajul scris “Mai bine o bară frumoasă decât un gol urât”
• Că e primul penalty ratat de Rashford în cariera lui și prima oară când Pogba a fost fericit de când a venit la United
• Că Iasmin Latovlevici avea dreptate când zicea că “Penalty-urile sunt făcute să fie apărate, nu ratate”. Adică în niciun caz marcate, model după care s-a ghidat și Marcus.
• Că James a fost singurul care și-a dat seama că un egal poate fi cât o victorie într-un meci atât de greu cu Palace, care a fost anunțată în minutul 30 că fotbalul se joacă și după mijlocul terenului.

Brighton – Southampton 0-2

Păi normal că te enervezi și iei roșu când tu mergi liniștit în treaba ta, concentrat, pregătit să rupi puțin din gazon și să faci cruce ca un român adevărat și vine un glugos și îți pune piedică pe motiv că așa își aruncă el guma din gură. Și uite așa și-a luat Bernardo Unfriend pe Facebook de la Florin Andone. Și uite așa nu ne mai mirăm de ce stau fotbaliștii cu telefoanele în mână. Uite de-asta!

Brighton rămâne fără victorie în fața lui Southampton, dar prevăd un retur de foc, în care poate tactica gândită altfel poate ajuta. Adică 3 cruci, un smoc mai mare de iarbă băgat în sân, urmat de scuipat în sân, apoi 3 pași înapoi și 2 în lateral, piruetă pe lângă Bernardo și „Amin” spus răspicat. Și poate așa Domnul e interesat și de Brighton. Acum era ocupat să găsească antrenor pentru Gigi.

“Am zis Doamne dă-mi un antrenor. Și am așteptat, am așteptat, și Domnul mi-a dat un antrenor.”

Aston Villa – Everton 2-0

Villa și Everton sunt tovarășe vechi, ele jucând în primul campionat de fotbal din istorie. Era anul 1888 și 12 echipe se întreceau pentru titlul de regină într-un campionat care avea doar tur. Început pe 8 septembrie și încheiat pe 5 ianuarie, Football League avea să fie câștigat de Preston North End, echipă care a rămas neînvinsă în cele 11 meciuri jucate. 10 victorii și un egal – cu Villa. Scorul dintre Villa și Everton de pe vremea aia a fost 2-1 pentru gazde. După 131 de ani, a fost 2-0 într-un meci în care posesia a fost așa. Printre pâlcurile albastre, au apărut firicele verzi de posesie pentru Aston Villa. Destul pentru Wesley și El-Ghazi să-și bucure suporterii.

Sursa foto: sofascore.com

De reținut, pe lângă faptul că Aston Villa a reușit prima victorie în Premier League din 2012, e că idolul tribunelor e pe cale să devină Jota, băiat venit de la Birmingham, marea rivală a lui Villa. Dar pentru Jota nu e asta o problemă, că bine zice vorba aia bătrânească și anume “Jota”.

De partea cealaltă, mi-a fost dor de Iwobi și după ce am văzut ce bară a dat, mi-a trecut. La fel pot spune și despre Theo Walcott.

Bournemouth – Man City 1-3

“England is still a place where a naughty boy who comes from nothing can live his dream”, zicea Raheem Sterling într-un interviu pentru The Players’ Tribune. Crescut lângă Wembley, cu tatăl ucis când el avea 2 ani, Sterling a crescut din nimic. Venit de la Liverpool în 2015, a ajuns să fie o piesă importantă din puzzle-ul lui Pep, care în final schițează trofeul Premier League. Să ne așteptăm anul ăsta la un puzzle nou întins în tot vestiarul și pus în cap de listă de Pep: literele VAR tăiate cu un X roșu, asta pentru că City și VAR nu fac pereche frumoasă, altfel nu-mi explic de ce n-a fost penalty la Silva, unul dintre kings of Manchester. După Regele Dab-ului, Pogba.

Două boabe măcinate de Aguero, una de Sterling și așa a ieșit cafeaua perfectă, de-i ține treji pe primele locuri ale campionatului, suflându-le în ureche lui Klopp și lui Salah.

Dar au încercat și cei de la Bournemouth un Espresso – bun de tot – o lovitură liberă bătută de Harry Wilson direct în vinclu.

Urmează meciul cu Brighton. Păcat că Andone va fi probabil suspendat că vedeau ei atunci. Var și amar de ei.

Nu închei înainte să aplaud în picioare aici lângă tastatură pasa lui Silva la golul lui Sterling. 400 de meciuri pentru City. Long live the king.

Tottenham – Newcastle 0-1

Hai că weekend-ul nu a fost chiar atât de rău pentru Arsenal.

Pe lunea sau marțea viitoare, depinde de stare și de scorul de duminică: Arsenal-Tottenham. Până atunci, nu uitați că “Viața e frumoasă, dar merită trăită.” Chiar dacă te bate Liverpool.