Ce am văzut în etapa 5 de Premier League

Bună ziua tuturor, chiar și celor care au făcut mișto de Arsenal săptămâna trecută. Revin la tastatură cu o scurtă poveste a weekend-ului meu în care televizorul mi-a stat numai pe fotbal, ca de obicei. Și când zic ca de obicei, vă pun dovadă și poza asta, făcută sâmbătă, dar care m-a teleportat în copilărie. Acasă la bunici, unde televizorul era la fel, cu verde crud pe ecran. Iar când meciul era important, îl scotea tata în curte, pe prispă, că bucuria era prea mare ca să o ții închisă într-o singură cameră.

Vedeta zilei nu era mereu meciul, atunci când mamaie făcea un munte de clătite de nu mai interesa pe nimeni care era scorul, ci dacă mai prinde vreo clătită cu gem de căpșune. Și eram mulți pofticioși în curte, că se strângeau toți prietenii și ne înghesuiam pe scaune și pe bancheta scoasă de tata din dubița lui Volkswagen. Încă mai e bancheta pe prispă, bătrână și iubită acum doar de Messi motanul care stă pe ea, tolănit în soare.

Am avut și clătite, am avut și fotbal frumos în Premier League, am avut și niște inspirație, după m-am răzgândit de o sută de ori să scriu despre Arsenal. Se pare că pofta de scris uneori vine mâncând. Clătite și Bătaie. Chiar dacă nu am pierdut, meciul cu Watford poate fi privit ca o înfrângere. Eu așa zic și probabil mai toți tunarii, în afară de Guendouzi care încă crede că s-a terminat 2-1 pentru ai lui.

Pentru că mâinile mi-au stat mai mult pe telecomandă între meciurile de UCL și Europa League, o să scriu doar despre meciul care m-a enervat ca o bâzâitură care te trezește în timpul nopții apropiindu-se ușor de urechea ta. Numai că de data asta, n-a fost bâzâitură de țânțar, ci ceva mult mai periculos. Niște viespi care ne-au înțepat mingea, altfel nu înțeleg de ce Arsenal a jucat așa în repriza 2. Ei nu înțeleg, toți înțelegem, pe cine vreau eu să mint. Sper doar să înțeleagă și Xhaka. Dar cred că sper degeaba.

Watford – Arsenal 2-2

Rămânem în decorul schițat la început de articol. La țară la bunici, într-o vară în care mă plimbam fericită și fără griji (că eram mică) prin curte și bam, am început să urlu de mă știa tot satul. Că a naibii viespe a greșit direcția în care se plimba și ea fericită și fără griji prin curte și a nimerit într-o nară din nasul meu. Și dacă tot a ajuns acolo, s-a panicat și m-a înțepat. În nas, doamnelor și domnilor. Unde degetul ajunge cu alte scopuri, nu să freci cu sare după o înțepătură de viespe. Așa că am plâns până am obosit. Și, vedeți voi, credeam că mi se poate întâmpla așa durere doar o dată în viață. Greșit!

În stupul de viespi de la Watford lucrurile nu stăteau prea bine. Javi Gracia avea bagajele făcute după ce reușise să adune un singur punct în 4 meciuri, așa că noul șef de roi a fost numit Quique Sanchez Flores, întors la Watford după 3 ani de exil. “Să te întorci la o echipă e ca și cum te-ai întoarce într-o relație sau înapoi la copii sau înapoi la un loc în care ai trăit înainte.” Și pentru că Sanchez Flores nu crede în vorba cu ciorba reîncălzită, a revenit pe bancă să salveze viespile și să le îndrume spre nara bună, adică aia de mai sus de locul 18. De partea cealaltă, tunarii sărbătoreau veștile bune de prin apărare, din care eu am reținut doar atât:

Ca mai apoi să afle că Lacazette lipsește până în octombrie, că glezna stângă nu-i dă voie să-i nimicească pe oamenii de la Watford. “Merdre” și mergem înainte. Cu Ozil titular. Riscant, dar toți avem nevoie în viața asta de a doua șansă, nu? Și m-am așezat cu berea în fața să văd cum câștigă Arsenal și cum ajungeam pe 3 la egalitate cu City. Și ce ne-am mai bucurat la golul lui Aubameyang, după ce ne tremuraseră un pic gladiolele în primele 20 de minute, că Deulofeu și Cleverley ne băzăiau portarul. Gol frumos, frumos de tot, rămânem și noi cu o amintire veselă din meciul ăsta.

Și uite că găsim și un lucru bun din absența lui Lacazette. Aubameyang trece în centru și dă goluri așa cum orice om în tricoul lui Arsenal ar trebui să poată da. Și când să-ți mai vină un gând urât despre Ozil, scoate din buzunar o pasă printre fundașii lui Watford și îl găsește pe Maitland-Niles liber și bucuros să-i ofere mingea lui Aubameyang, care pune un lat pentru 2-0. Moment în care deja mă gândeam la ce frumos o să scriu eu despre Pierre și chiar m-am chinuit să fac o poză frumoasă care să însoțească o cronică așa cum nu a mai fost cazul să fie. Bravo și pentru Niles, mă bucur că prinde și el momente bune, până să ia loc pe bancă, odată ce papucii Gucci ai lui Bellerin o să se întoarcă în vestiar.

Și-acum aveți două secunde să vorbim despre domnul nostru Sokratis Papastathopoulos? Pauză că mi s-a pus cârcel la degete – pe care nu o să-l bălăcăresc cum aș fi făcut-o probabil cu Mustafi. Omul a avut câteva secunde în care neuronii îi fugiseră la all-inclusive la greci, dar i se poate întâmpla oricui. Papa și-a asumat greșeala și a luat toată povara unui meci ratat (mă rog, o a doua repriză ratată) pe umerii lui. Și asta e de apreciat într-un sport în care din ce în ce mai mulți fotbaliști stau cu mâinile pe sus atunci când faultează stupid, greșesc sau fac cele mai mari prostii pe teren. Sokratis n-a făcut așa.

Și de acolo înainte s-a prăbușit șandramaua în capul lui Unai. Și știți cum stă Unai strâmbând din nas, cu fruntea încrețită și dinții la vedere, de zici că ori miroase ceva urât pe lângă el ori că îi vin niște arsuri de la stomac de la brânza franțuzească mâncată la PSG. Și nicio cutie de Dicarbocalm nu l-ar fi ajutat să scape de gastrită. Așa cum nici Luiz nu l-a ajutat să scape de durerea de a nu câștiga cu Watford și a făcut penalty.

2-2 a fost un scor decent pentru Arsenal, având în vedere că Doucoure ne-a cruțat în final de meci. Plus alte ocazii ale viespilor pe care Unai are de gând să le pună în ședințele video băieților, ofuscați că ședințele țin atât. Că e nasol să stai 2 ore fără Instagram.

Și nu pot încheia fără să clarific situația în legătură cu poza de mai jos. Guendouzi nu arăta scorul, nu-l mai judecați. El știa deja ce o așteaptă pe Arsenal, odată cu ieșirea lui de pe teren: al treilea meci consecutiv fără victorie.

Etapa următoare Arsenal joacă cu Aston Villa. Ultimul meci jucat cu Villa s-a întâmplat cu 3 ani în urmă și pe atunci tunarii au câștigat cu 4-0, când Giroud ne-a minunat cu un hat-trick. Mă întreb cu ce ne va minuna duminică Arsenal? Guendouzi deja își trosnește toate degetele ca să nu riște vreo entorsă de arătător. Iar Unai a trecut pe niște medicamente mai puternice pentru arsuri. În rest, toate bune și frumoase. Oare? ?