Episodul 11, cu Vlad Dragomir, primul român din istoria lui Arsenal

La început de noiembrie am inaugurat noul tricoul al naționalei într-o vizită care m-a învățat multe. L-am întâlnit pe Vlad după un antrenament la U19 pentru grupa a 10-a din calificările la EURO 2018.

Vlad Dragomir are 18 ani și e din Timișoara. Un bănățean liniștit ca o Bega care a curs harnică și domoală către Anglia. Londra. Arsenal Londra.

De 3 ani trăiește magia de pe Emirates și a împrumutat ceva de la ea. Tactul și încrederea în cuvinte, chiar dacă nu-ți urlă cu ele adevărul: că e singurul român din istoria lui Arsenal. Vorbește încet, de parcă n-ar vrea să facă excese de orgoliu.

“Cum să zic asta? O să pară că mă laud!”

L-am întrebat dacă nu vrea să se prezinte în introducerea interviului. S-a uitat surprins. Nu voia să pară că se laudă. Păi dacă ar fi alții în locul tău, Vlade…

Care e ultima oară când a fost mândrul de el, ce sfat are pentru copiii care se apucă de fotbal și părerea lui despre viața de fotbalist român. Și încă niște vorbe de la Vlad care-ți arată că departe de România s-a maturizat. Și atât de mult o va ajuta pe România acest lucru, pentru că avem nevoie de fotbaliști cu esență.

Ascultându-l, mi-am dat seama că toate vorbele lui stăteau sprijinite pe dorința de muncă. Totul pornea de la acel program pe care îl are la Arsenal, orele în șir de antrenament, sală de forță, minute de repetări, zi după zi pe teren. Iar în timpul ce îi mai rămâne, Vlad spune că vrea ceva. Ceva ce sigur nu ați auzit de la mulți fotbaliști. Vrea odihnă.

Și-a cerut scuze celor care îi scriu pe Facebook și cărora nu le poate răspunde, pentru că nu are timp să stea pe net. Pentru că Vlad trăiește mai mult în realitate și asta e un avantaj care îl va propulsa și mai departe. Într-o lume în care ne duelăm superficial în rețelele sociale cu viețile noastre împopoțănate cu hashtag-uri, Vlad trăiește real. Probabil nu era așa de când a ajuns în Londra. Dar probabil de asta a rămas acolo, pentru că a învățat să-și înfigă adânc crampoanele în realitate.

Vlad ne arată tuturor că se poate

Vlad e un exemplu pentru copiii care vor să fie fotbaliști. Nu i-a fost deloc ușor și nu o să îi fie nici de acum înainte, dar are cu el mereu, în bagajul cu echipamentul, niște accesorii prețioase: răbdarea de bănățean, încrederea și tumultul tinereții când știi sigur că le poți face pe toate.

Așa că cei mici, care vin îmbujorați acasă după un fotbal cu prietenii, au de ce să creadă în continuare în visul lor. Vlad ne arată tuturor că se poate.

Întâlnirea cu Vlad îmi permite să fiu optimistă. Mă gândesc că ar fi așa frumos ca peste câțiva ani, tricoul pe care-l port pe mine în clip să apară cât mai des pe străzile care duc spre stadioane, în zi de meci, prin curtea școlii, pe sintetice. Să-i punem puțin pe pauză pe Ronaldo, Messi, Neymar și să purtăm, în schimb, galbenul nostru pe care să avem scris pe spate Dragomir. Pentru că nu e mândrie mai mare să vezi că unul de-al tău a reușit și ți-a arătat că și tu poți, dacă îți dorești cu adevărat.

Vlad a fost căpitan în cele două victorii cu Grecia (2-1) și Rusia (2-1) în grupa de calificare la Turneul de Elită. În aceeași grupă, băieții de la U19 au mai bătut Gibraltar cu 8-0. Așa că în martie vor juca pentru un loc de calificare la EURO 2018.