“Eram gras, singur și trist”

În Bucureștiul nostru pasionat de multe lucruri frumoase, undeva pe Calea Victoriei, deasupra Teatrului Act, niște tineri profesioniști din marketing și comunicare au organizat o întâlnire în care subiectul a fost marketing-ul sportiv și comunitățile create prin sport.

M-am dus pentru că mă interesează subiectul și pentru că știam că oamenii invitați au un discurs relevant pentru situația actuală în care ne aflăm cu sportul, comunitățile din sport și marketing-ul. O să iau pe rând cele 4 persoane invitate și o să îți zic cu ce am rămas din fiecare poveste.

Iulia Niculae-Cuciurean conduce departamentul de marketing al Federației Române de Fotbal. Nu știam până aseară, dar Iulia a pus bazele proiectului “România suntem toți”, organizat pentru participarea la EURO 2016, care a inclus și primul Fan Zone și Fan Walk din istoria Echipei Naționale în străinătate, unde am avut norocul să mă aflu. Și îți zic că sentimentul pe care l-am avut atunci, când 4000 de români au mers pe jos de la Turnul Eiffel până la stadionul Parc des Princes, unde avea să se joace România-Elveția, este ceva care va fi cu greu depășit ca nivel de emoție legată de un sport.

Iulia a vorbit la conferință despre nevoia copiilor de a face sport, mai ales a copiilor din zona rurală, și de cum s-a încercat o mișcare în acest sens, printr-o campanie pe care o poți vedea mai jos. Mi-au rămas în cap cuvintele lui Miodrag Belodedici, amintite și de Iulia: “Copii sunt peste tot, ei trebuie scoși afară. “ Îți prezint și ție povestea lui Ionel Băzoiu, un copil al “folbalului”:

Horia Matei, jurnalist de televiziune, pasionat de fotbal și îndrăgostit iremediabil de Liverpool din 1981. El este, de altfel, și președintele Fanclubului suporterilor Liverpool din România. Anul ăsta m-am înscris și eu în fanclubul suporterilor Arsenal și îți spun că e o experiență foarte frumoasă să cunoști oameni noi prin intermediul fotbalului și nici nu-ți dai seama cât de repede ajung să-ți fie prieteni, să petreci vacanțe și Revelioane cu ei.
Horia e un om amuzant, direct și desprins din povestea cu roșu pe fundal. Zice că “Nu alegi Liverpool, Liverpool te alege pe tine” și știu că e adevarat ce zice, că-l am și eu în familie pe fratele Cosmin care a zis că suntem noi frați, dar vedem meciurile în baruri separate. Eu în Mojo, el în Halftime.

Horia a făcut ceva nou și frumos pentru România și recunoaște cu sinceritate că fancluburile lui Arsenal și Dortmund sunt mai organizate, apoi răspunde la o întrebare din public: “Legat de buget, e simplu. N-avem”. L-am ascultat cu drag și am râs când ne-a povestit cum e foarte greu să găsești bilete pe Anfield, dar el încearcă să-i ajute pe românii aflați în momente delicate.

Ne-a mai vorbit despre niște “combinații” (m-a amuzat modul de a prezenta o faptă bună așa, pe modestie) făcute cu Liverpool ca să facă rost de cadouri pentru niște copii de la un orfelinat, despre “șprițuri” și meciuri în “cârciumi” și stând față în față cu el și văzând ce a făcut, îți dai seama cât de departe te poate duce pasiunea. Atât de departe că strângi în jurul tău o comunitate și în afară de câteva reguli de bun-simț, vă ține aproape dragostea îndreptată spre același motiv. Meciurile lui Liverpool se văd în mod organizat în 10 orașe din țară, la fel îți pot zice și despre Arsenal și lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Pentru că atunci când vezi că nu ești singur, parcă te ambiționezi și crezi și mai mult în ce iubești. Nu ești singurul nebun.

Radu Restivan, apropo de singurul nebun. A vorbit omul ăsta cu o energie că aproape că m-am gândit să mă apuc de alergat de luni. Știi și tu gândul ăla :)) Radu și-a început discursul așa:
“Acum câțiva ani eram gras. Mi-am petrecut mai mult din jumătate din viața mea gras.”

Atât a fost de-ajuns ca să nu ne mai desprindem de povestea lui, nici măcar pentru verificarea unei notificări pe telefon (mai dă-le naibii de notificări).

Radu s-a apucat să slăbească. Cu regim, cu sală. Dar a observat ceva. Că era atât de singur pe drumul ăsta. “Singur și trist” Atât de greu și ciudat era, că atunci când a reușit să slăbească, zice el: “M-am bucurat singur”. Și așa i-a venit ideea de la care a pornit toată nebunia frumoasă de care are parte acum. A postat pe Facebook un mesaj prin care a invitat lumea să iasă cu el la alergat, ca să nu mai fie singur. Prima “întrunire” a arătat așa:

La a doua întâlnire, treburile au devenit mai serioase. Erau vreo 5 oameni și un câine. Se râdea în sală și-așa prin râs eram deja acolo, cuprinși în tot ce înseamnă proiectul 321sport, o comunitate a unor oameni care aleargă în fiecare marți, la ora 19:30, în Herăstrău. Radu a dus apoi alergarea la alt nivel. În cadrul proiectului a creat campania #dela1la21, un program gratuit de antrenamente prin care orice începător este ajutat să termine primul semimaraton. Și ce crezi? A ajuns la sezonul 9.

Ce e interesant la ideea lui Radu e că el chiar nu a uitat de unde a pornit, adică din punctul în care era singur și trist. Deci, alergările organizate de el nu sunt întreceri, nu e nimic pe viteză și pe care iese primul, ci pe faptul că “Îl celebrăm pe ultimul. Ca să nu se simtă singur”. La ultimul semimaraton, toți din comunitatea lui Radu au rămas alături de cel mai lent dintre ei.

Și fac multe lucruri tari oamenii lui Radu. Donează sânge, strâng bani pe măsura kilometrilor alergați și cumpără echipamente de sport pentru copiii care nu își permit și multe alte lucruri firești, dar atât de rar întâlnite. Pentru că știm prea bine că suntem chitiți pe a alerga toată ziua, dar nu prin parcuri ca Radu, ci după ceva ce credem că ne-ar face fericiți și la care trebuie să ne clasăm pe locul 1. Ia să luăm o pauză, oameni. Competivitatea asta strică enorm și știu ce zic, pentru că o simt pe propria piele. Nici nu ne dăm seama că odată ajunși acolo unde vrem să ajungem s-ar putea să fim..ai ghicit, singuri și triști. Păi nu mai bine ieșim la alergat de-al lui Radu? Un alergat cu suflet bun.

Și poate schimbăm un pic vorba aia românească “De luni” și facem ceva frumos “De marți, la 19:30, în Herăstrău”.

Pe Bogdan Nițu îl știu cu mult înainte să știe el că-l știu. Că știu agenția lui de publicitate și campaniile pe care le-a făcut. Și odată ce am ajuns să-l cunosc, mi-am dat seama că e mai ceva ca expresia lui Hagi “are coco”. Bogdan are coco și esență. El a început drumul marketingului sportiv în România, pe vremea când eu eram în facultate și studiam niște bălării care clar nu aveau legătură cu era digitală. Îți las mai jos două dintre campaniile lui mișto. Despre cea legată de echipa națională de fotbal ne-a vorbit și în conferință.

În 2015, România făcuse trei meciuri de 0-0 și era jale mare. Ne îndepărtam de calificarea la Euro 2016. Bogdan și agenția lui aveau întâlnire cu oamenii de la FRF și o prezentare de vreo 2 ore de arătat. Venea meciul cu Finlanda și erau chestii mișto de făcut, până când, în timpul prezentării, unul dintre oamenii de la FRF primește o veste prin telefon: meciul România-Finlanda se va juca fără spectatori. Mai era atât de puțin timp până la meci, că Bogdan nu a avut ce să facă. Decăt să arunce departe prezentarea de 2 ore și să vină cu o idee genială:

Și aici bonus, o campanie din aia de studiat (sper) în facultate:

De ce l-am lăsat ultimul pe Bogdan? Pentru că m-a lovit cu un răspuns la o întrebare primită din sală. Era vorba despre ce să facă federațiile ca oamenii să îi susțină și de ce nu mai vin oamenii alături de sport.

Bogdan a zis că publicul nu e dator cu nimic. Și că cei care conduc sporturile au datoria să facă cumva ca publicul să-și bage timpul în sportul lor. Trebuie să-și găsească povestea care să îi aducă pe oameni lângă ei.

Și de ce zic că m-a atins? Pentru că e o schemă în care cu toții intrăm frecvent. Credem că lumea ne e datoare cu ceva, totul combinat cu ideea că dacă nu îi mulțumim pe toți suntem fraieri. Când totul e atât de simplu. Noi ne spunem povestea, așa cum eu încerc cu Ruj pe Bară. Și nu de multe ori am căzut în patima mulțumirii tuturor. Să fim serioși, asta nu se va întâmpla niciodată și nici măcar nu e sănătos. La fel, să cred că lumea îmi e datoare să îi placă povestea mea e o gândire strâmbă. Cuvintele lui Bogdan mi-au dat o relaxare pe care sper să o împărtășesc și eu aici cu tine. Tu spune-ți povestea, așa cum și eu mi-o spun pe a mea când nu sunt ocupată cu gânduri strâmbe, iar cei care se vor simți parte din povestea ta vor veni lângă tine. Ca Radu alergând în parc cu oamenii lui. Ca Horia în roșu alături de ai lui.

Ce ușor patinează mintea, nu? Dar vezi ce ușor găsești răspuns dacă ești pe drumul tău. Și ca încheiere, ce să zic, vorba lui Ionel Bezoiu: “Mie îmi place fotbalul atât de mult că-l iubesc.”

P.S: Mai dau de veste când mă duc la evenimente de genul. Sau și mai simplu, dați-le o căutare pe Facebook tinerilor neliniștiți care fac aceste întâlniri: IAA Young Professionals