Ieri am fost supărată pe Gerrard

Într-o după-amiază de mai 2006 am văzut meciul Liverpool-West Ham, care m-a convins că o să-mi placă fotbalul toată viaţa. Scorul: 3-3 şi 3-1 la penalty-uri. Steven a fost omul meciului şi mie nu îmi trecea prin cap că o să vină vremea când el nu o să mai intre pe Anfield, purtând banderola.

Ieri, într-o după-amiază de mai 2015, am văzut ultimul meci al lui Stevie G în tricoul lui Liverpool. Şi am conştientizat cât timp a trecut de la minunăţia de meci din 2006. 9 ani de tinereţe, de haos, de fugă spre viitor. Parcă ieri m-am oprit pentru prima oară şi mi-am tras sufletul. Am trăit două reprize de linişte, pentru că eram sigură că, imediat după fluierul final, voi reîncepe crosul.

Concluzia

Sunt mulţumită că destul de mulţi ani din viaţa mea s-au sincronizat cu cei ai lui Gerrard pe teren, pentru că o să am ce povesti de acum înainte.

Însă ieri am fost supărată pe el, pentru că mi-a amintit că timpul nu are răbdare cu oamenii.

Vă las aici 9 minute si ceva din finala Cupei Angliei (cea mai veche competiţie de fotbal din lume) din sezonul 2005-2006. Uitaţi-vă şi o să vă simţiţi mai tineri.