Nuanțele săptămânii. Ce pierdem dacă nu ne uităm la fotbal?

,,După ce-ți pare cel mai rău și mai rău?” L-a întrebat Ovidiu Ioanițoaia pe nuvelistul și comentatorul de fotbal Radu Cosașu într-un interviu.

,,Că nu i-am convins şi pe unii dintre prietenii mei să preţuiască mai tare valorile în care am crezut şi cred eu. Ce pierd, domnule, mă hărţuia subtilul Radu Albala, portretist fără pereche al Bucureştiului de odinioară, ce pierd dacă nu mă uit la fotbal? Nu pierzi nimic, îl linişteam, numai că eu, uitându-mă, ies în câştig. Simplu ca bună ziua, ce mare filosofie!”

Mi-am amintit citatul ăsta în timp ce-mi grăbeam pașii spre metrou, cu Spania – Elveția pe telefon, urmărind oamenii din jurul meu. Un grup de prieteni stătea pe bancă, niște părinți erau cu copiii la joacă, niște fete treceau agale în plimbare, toate mișcările lor râzându-mi parcă în nas. În colțul ăla de București, Euro nu exista. Ajunsă la pub-ul unde îmi dădusem întâlnire cu niște prieteni, l-am întrebat pe tovarășul Luțac ,,cum să trăiești așa?”, dând amândoi dezaprobator din cap, ca doi filozofi care descoperiserăm sensul vieții în ceva ce alții etichetează drept ,,cel mai infantil sport din lume”. Da, da, mi s-a zis asta de curând.

Adevărul e că ,,fiecare om suntem diferiți”, cum a zis domnul Gică Hagi, deci nu e niciunul dintre noi îndreptățit să judece. Deși e greu să nu judeci, mai ales acum, în fața acestui spectacol care ne servește lecții și amintiri frumoase. Cum să te întâlnești cu un prieten la o bere și să nu vorbești despre Elveția, despre urletul lui Bonucci după imn, despre privirea lui Eriksen și frica de moarte pe care am simțit-o la unison în ziua aia blestemată?

Lăsând această dezbatere la o parte, pot doar să zic că eu mă simt norocoasă și că, sincer, nu îmi pot imagina cum ar fi arătat drumul în viață dacă nu m-aș fi uitat la fotbal. Totul ar fi fost diferit. Mi se pare chiar amuzant că un sport pe care nici măcar nu-l practic mi-a trasat în viață niște linii profesionale, dar mai ales personale. Ceea ce mă face să înțeleg că fotbalul e mai mult decât un sport, e un liant între oameni și un spațiu în care te simți protejat, pentru că simți că aparții de ceva.

Lectură de vacanță

Articole care m-au impresionat și pe care îmi doresc să le pasez mai departe.

Citate care sprijină din decor rezultatele de pe tabelă și emoțiile din tribune.

Gânduri așternute în cuvinte potrivite.

Plus o întrebare, ca să mai rămâi un pic în moment, să lași grijile deoparte și să te relaxezi.

La Cristi Chivu nimic nu e forțat, mișcările lui sunt naturale și cred că totul ține de faptul că a învățat să respecte lumea din jur și, mai important, să se respecte pe sine. Când tu cu tine faceți cea mai bună echipă, e foarte posibil să ajungi să antrenezi cele mai bune echipe de fotbal din lume.

Material de Ciprian Rus: Cristi Chivu alege Inter U19: într-un fotbal care n-are răbdare, Cristi a luat-o pas cu pas, pe drumul său.

N-a jucat sâmbătă, dar sper să-l vedem în semifinale. Cu mine la unison speră un întreg stadion, deși în actualul sistem de joc să zicem că nu-și găsește locul. Să zicem că Anglia oricum a avut un parcurs bun, fanii englezi nu au ce să-i reproșeze lui Southgate după aceste victorii pe linie la european. Numai că ce contează sistemele și calculele, când suporterii dependenți de magie vor încă o doză. Așa se naște reproșul cel mai înverșunat: De ce nu intră Grealish?

Băiatul Jack a atins inimile englezilor și crede că știe motivul: ,,Încerc să ridic fanii de pe scaune. Încerc să atac cât de mult e posibil și cred că asta e ceea ce suporterii vor să vadă.” Eu zic că mai e ceva, mai e o tresărire a simplității în fața bling-bling-ului cu care fotbalul e împachetat în cazul multor fotbaliști. În momente ca astea, ne dăm ochii peste cap când vedem că nu se mai termină celebrarea de după un gol și căutăm ceva cu care să rezonăm mai mult. Apoi apare Grealish sau cum el singur își spune ,,a normal kid”.

Material gratuit, scris de Rory Smith: The Wembley Stadium crowd was calling for him, yearning for him, long before it had seen him.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de emanuel colban (@emanuelcolban)

Contul de Instagram al lui Bonucci e impecabil. Și știu că e vorba de un om de Social Media în spatele postărilor, dar și Bonucci știe ce butoane să apese atunci când e vorba de conexiunea cu publicul. Mi-am dat seama de asta când m-am trezit după ultimul meci al Italiei verificând curioasă ce a mai postat Bonucci. Social Media done right. Football done great.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Leonardo Bonucci (@bonuccileo19)

Un articol ale căror cuvinte pur și simplu mi-au mângâiat pasiunea pentru fotbal. De citit, recit și amintit, la fel cum ne vom aminti mereu de seara de pe Național Arena, când Elveția ne-a tras de partea ei, ne-a vrăjit, ne-a adus aminte de ce iubim atât de mult fotbalul.

,,E bine că Mbappé a ratat o lovitură de departajare decisivă. Au ratat fotbaliști mai mari decât el, a ratat până și Roberto Baggio în finala unui campionat mondial. Și, așa cum se tot știe, asemenea lovituri de departajare nu sunt ratate decât de cei suficient de curajoși încât să le execute. Poate că o să îi prindă bine, o să îl vindece de începutul de statuie. ”

Noaptea în care Mbappé a primit un dar prețios de Andrei Crăciun. 

Deci, ce pierdem dacă nu ne uităm la fotbal?