România – Albania 0-1. Ca o poveste cu Moș Crăciun

Am crezut in Mos Craciun pana cand aveam destul de multi ani. Cred ca eram deja in clasa intaia. Vreau sa va zic putin despre cum am reactionat cand am aflat ca nu exista.

Mama: Am sa-ti zic ceva. Stii, Mos Craciun suntem, de fapt, eu si taica-tu.

Eu: A… si ce mi-ati adus anul asta?

Mama, entuziasmata: Doua pulovere!

Eu, socata si cu lacrimi in ochi: Cum doua pulovere? Doar doua pulovere?

Tin minte ca a fost haos Craciunul ala. Eu m-am suparat ca am primit doar atat, mama s-a suparat ca nu ma multumesc cu ce am. Practic, Mos Craciun care nu exista ne-a distrus iarna si linistea “alaturi de cei dragi”.

Tin minte puloverele alea. Unul bleu si unul roz. Ce nervi aveam pe ele. Simteam ca merit mai mult si ca alea nu ma bucura cu nimic. Eram calica rau cand eram mica. Sau eram doar copil, de fapt.

Uitandu-ma la meciul Romaniei cu Albania, mi-am dat seama ca alt mos mi-a stricat vara, de data asta. Nu stiu cum mi-au revenit in cap momentele alea din copilarie. Are fotbalul asta un talent de a ma duce inapoi in timp. Poate pentru ca in trecut e mai mult material de exploatat decat in prezent. ?

Revenind la mos. Mosul de acum mi-ar fi facut cel mai frumos cadou daca il baga pe Sanmartean mai devreme. Stiu ca asta zic toti romanii acum, dar serios ca asa am simtit. As fi dat toate puloverele din garderoba doar sa-l vad pe Lucica pe teren. Ce ironie! Multi ziceau ca Lucica e batran si ca gata, frate, sa se retraga. Si acum, o tara intreaga il voia pe batran pe teren. Pe batran, nu pe mos. Pe mos il voiam asa, ca pe Mos Craciun, adica inexistent.

Cam asta a fost Euro pentru Romania. Putin, cam cat mi s-a parut mie ca exista barbosul in copilarie. Apoi, cand visul s-a naruit, m-am ales doar cu doua pulovere.
Acum, cu doar doua goluri din penalty. Cateodata, iarna-i fix ca vara.

In concluzie, as fi putut sa zic ca golurile astea nu ma multumesc si ca as fi meritat mai mult. Dar nici nu stiu, mi se pare totul gresit. De la ce e pe teren la cum ne incurajam noi, romanii, echipa. La cum ne incurajam noi, romanii, oamenii. Am inceput Euro cu gandul ca ne bate Franta si ca ar fi minunat sa facem un egal cu Elvetia. Cand am facut egal cu Elvetia, a avut lumea nervi mai ceva decat aveam eu cand purtam puloverele alea doua.

Am devenit tare calici dupa meciul cu Franta. Ni s-a parut ca avem atitudine si ca o sa batem tot ce intalnim in cale, dar chiar nu s-a putut mai mult, din pacate. Acum unii dintre noi se crizeaza, altii fac haz de necaz. Stii cum suntem? Ca niste copii carora tocmai le-au zis parintii:

“Stii, de fapt, mosul chiar exista.”