Zidul cu galben

Era 24 mai și se juca finala Europa League. Era seară și mă întorceam de la job. Nu mai mâncasem de la prânz și numai la asta mă gândeam.

Mă sună fratele Cosmin
– Hai să ne vedem. Îți aduc ceva bun de mâncare de la mama.
Perfect. Zici ca îmi citise gândurile.

Ies de la metrou. La ieșire îl văd pe Iulian, prietenul meu bun.
– Ce întâmplare. Nici dacă ne vorbeam, nu ne ieșea, zic eu.

Vine și frati-miu cu un rucsac în spate.
– Ce mi-ai adus?
– Ceva bun.
– Ce?
– Ceva dulce.
– Cum ceva dulce?! Ai zis că îmi aduci mâncare.
– Păi e mâncare, dar e dulce.
– Pfoa, acum trebuie sa mergem la Carrefour, să îmi cumpăr ceva. Nu puteai să zici?
Omul, când e hămesit, riscă să o ia razna.
Am oftat, am mers la Carrefour, am stat la coadă, iar am oftat.

-Dar ce mi-ai adus? Tiramisu? Și îi ridic ghiozdanul din spate cu o mână. Era foarte ușor.
– Ce desert e ăsta? Că e foarte ușor.
– O să vezi acasă! Aproape exasperat frati-miu.

Ce avea frati-miu în rucsac era echivalentul unui tort cu 24 de etaje, cu ciocolată, caramel și înghețată de mentă + iaurt dulce-acrișor de căpșune, cu blat de cheesecake cu biscuit crocant. Și, în loc de „La multi ani, Andreea”, sau orice altceva poate fi scris pe un tort cu 24 de etaje, stătea scris cu marțipan „Bellerin”.

L-am probat, am exersat cu el diferite stiluri de mers, apoi l-am agățat pe perete, lângă alt „tablou” primit de la Daniel Niculae. Stăteam cu un zâmbet larg în fața peretelui, de zici ca îmi transformasem camera în expoziție și în ziua aia primisem Gioconda în original.

Tricoul cu Bellerin a fost cadoul lui Cosmin și Iulian pentru prietena nebună, care pentru moment, a dat semne de luciditate. Adică am uitat de foame, de mâncare, de orice. I-am luat în brate și le-am cerut scuze că am fost o acritură. Iar ei aveau privirea „de parcă ar fi prima dată…”

A urmat o seară în care am vazut 18 minute din Manchester United – Ajax, pentru că fix la golul lui Pogba a sărit siguranța și am rămas în beznă. Cam când începea repriza a doua, noi desprindeam lampadarul din tavan și făceam pauză de mâncat pizza la lumina lumânărilor. Eram în casă 5 prieteni, o pisică și 3 fire care atârnau din perete. Am rezolvat problema și tot ce am mai prins din meci a fost fluierul de final.

Dar ce contează că nu am văzut meciul, când am strâns niște amintiri așa frumoase. Fotbalul și-a făcut treaba, ne-a adunat pe toți impreună.

În curând, e posibil să mai bat un cui în perete, pentru că Hector Bellerin e aproape să semneze cu Barcelona. Și pentru că jur că îmi plac surprizele astea cu „ți-am adus ceva de mâncare.”

Într-un articol viitor o să îți zic de ce îmi place Bellerin. Până atunci, te sfătuiesc să găsești cât mai multe momente de petrecut cu prietenii. Și sper ca multe dintre momente să îți aducă o contracție ușoară a mușchilor de pe față, riduri pe lângă ochi și încrețirea frunții. Așa, să te strâmbi ca băiatul de mai jos și să te țină timp îndelungat, plus prelungiri.