Interviu | Primul meci în România. Când tatăl stelist te duce în Giulești
Rapid – Poli Iași | Cei ce poartă vișiniu nu sar din vagoane!
— min repriza de citit. Pasează pe:
Rapid – Poli Iași | Cei ce poartă vișiniu nu sar din vagoane!
M-am trezit de dimineață, mi-am dat seama că e meci! Cu versurile astea își începe rapidistul ziua când știe că peste câteva ore se întoarce ACASĂ. Pentru noi, ACASĂ este în Giulești, acolo unde soarele nu răsare doar dacă îl plătești.
În fortăreața noastră alb-vișinie, soarele răsare mereu, indiferent de anotimp, vreme și vremuri. Răsare maiestuos, pe ritmul tobelor inconfundabile al căror ecou sublim se împrăștie instant prin tot Bucureștiul. Efectul e magnific. Nu, nu e cutremur, joacă Rapidul în Giulești!
În Giulești se cântă pe ritmul roților de tren
Urmează un nou recital în Opera Viselor Vișinii. Orchestra amplasată la Peluza Nord, acompaniată de întregul stadion, este pregătită să pună în scenă un nou spectacol grandios. Se cântă superb, se cântă din suflet, se cântă pe cele mai frumoase note – roțile și șinele de tren.
Există riscul ca vagoanele să mai deraieze din când în când, dar să nu vă fie teamă. Ele reușesc întotdeauna să revină pe traseu din ce în ce mai compacte, în spatele locomotivei. Toți pasagerii poartă uniforme vișinii și depun eforturi mari, în special la nivel emoțional, să rămână în tren, chiar dacă unele obstacole le aruncă speranțele în aer.
Nu renunță, nu sar din vagoane și nu trag semnalul de alarmă. Biletul plătit cu sufletul valorează mult prea mult ca să renunțe la călătorie.
Au plătit un bilet doar dus în acest tren care de multe ori seamănă cu un roller coaster. Destinația este necunoscută, dar asta nu contează. Contează povestea trăită în acele vagoane, de la o gară la alta, de la un an la altul, de la o generație la alta. Din 1923 până la infinit.
Giuleșteni, giuleșteni, să-i bateți pe moldoveni
Vineri seară, Rapidul joacă din nou ACASĂ. În Giulești vine Politehnica Iași, una dintre nou-promovatele din acest sezon. Rapidul s-a duelat ultima oară în SuperLiga cu formația moldoveană în urmă cu mai bine de 8 ani, într-o perioadă tulbure pentru Locomotiva noastră.
În sezonul respectiv, 2014/2015, Rapidul aduna foarte greu puncte, iar în final avea să retrogradeze. Între timp, cei îmbrăcați în vișiniu au trecut de gările reci și întunecate, iar acum se scaldă în lumina și căldura prezentului.
Etapa a 12-a îi găsește pe băieții lui Cristiano Bergodi pe locul 4 în campionat, cu 19 puncte. De cealaltă parte, Poli Iași ocupă poziția a 12-a, cu 11 puncte acumulate după 10 partide jucate.
Atât giuleștenii, cât și moldovenii se află într-o formă promițătoare. Rapidulețul a înregistrat 4 victorii și 2 remize în ultimele 6 etape, în timp ce trupa lui Leo Grozavu se poate lăuda cu două succese și două egaluri în ultimele 4 meciuri.
Bergodi vrea punctele! Soni, pregătit de debut
Cristiano Bergodi își dorește ca echipa sa să obțină o victorie cu Poli Iași, înaintea pauzei pentru echipa națională. Totuși, italianul avertizează ca misiunea nu va fi deloc ușoară.
„Trebuie să câştigăm aceste trei puncte înaintea pauzei competiţionale. Poli Iaşi este însă o echipă bună, antrenată foarte bine, cunosc stilul de joc impus de Leo Grozavu. Aşa că va fi greu. Nu putem vorbi de teamă sau ceva de genul acesta, dar sigur că trebuie să avem multă atenţie, pe lângă determinare şi agresivitate.”, a declarat Bergodi.
În plus, Bergodi a anunțat că Kevin Soni, atacantul camerunez adus la Rapid în această toamnă, va fi în premieră în lot.
“Kevin Soni este în lot pentru acest meci, e prima oară pentru el. Nu pot să spun că e pregătit 100%, dar s-a antrenat bine, a depăşit şi o problemă medicală. El e un jucător bun care ne poate fi de folos mâine, adică într-un meci greu îl putem introduce câteva minute.”, a mai adăugat antrenorul Rapidului.
Echipele probabile:
RAPID: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Emmers, Oaidă, Kait – Funsho, Rrahmani, Petrila
Poli Iași: Ailenei – Bordeianu, Ilie, Samayoa, Ispas – Jatoba, Marchioni – Gheorghiță, Roman, Luis Phelipe – Harrison